Pacient bolnav de COVID-19, găsit spânzurat cu cearșaful la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași

Pacient bolnav de COVID-19, găsit spânzurat cu cearșaful la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 28/01/2021, 10:02

Un bărbat în vârstă 77 de ani, internat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, a fost găsit spânzurat cu un cearșaf de clanța unei uși.

Bărbatul era tratat pentru coronavirus iar starea sa de sănătate era una bună, tocmai din aceste cauze nimeni nu își dă seama de ce a făcut un asemenea gest extrem, informează bzi.ro.

Dispariția pacientului a fost senalată de colegul lui de salon, care în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 03:00, a constatat că bărbatul nu s-a mai întors în cameră. Personalul medical a semnalat medicul de gardă iar la scurt timp pacientul a fost găsit spânzurat.

Pacientul bolnav de COVID-19 avea o stare bună de sănătate

Pacientul se afla spre sfârșitul perioadei de spitalizare și nu suferea de alte boli grave asociate, dar fusese diagnosticat cu gastrită.  Medicii ieșeni au anunțat poliția după ce i-au aplicat bărbatului manevrele de resuscitare și au declarat decesul bărbatului.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și fac verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt.

De asemenea, trupul bărbatului a fost transportat la  Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru efectuarea ncropsiei în vederea stabilirii cauzelor decesului.

O altă sinucidere care a avut loc într-un spital din România a fost semnalată în cursul anului trecut, în luna mai, la Spitalul Municipal Câmpulung, unde o femeie în vârstă de 70 de ani, din Pitești, și-a tăiat venele. Și în acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal, aflat acum sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Însă un caz șocant recent, care a avut loc la sfârșitul anului trecut, în care inițial se credea că este vorba de o sinucidere, dar s-a dovedit a fi o crimă, este cel al unui tânăr din București care și-a aruncat bunica de la etaj, ucigând-o.

Tânărul din București a fost acuzat că și-a omorât bunica, în vârstă de 71 de ani, după ce a aruncat-o de la etaj. După cumpltia faptă, acesta a plecat la el acasă, dar a fost prins repede de polițiști. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul.ro, că martorii au relatat polițiștilor care au au ajuns primii la fața locului, faptul că, înainte să audă „o bufnitură”, din locuința femeii, situată la etajul 4, s-au auzit strigăte de ajutor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal